Vieti paralele.Continuare

Ar fi simplu sa-si abandoneze micutii,sa plece oriunde,la-ntamplare,fara o tinta precisa...sau-o idee tasni din abisul fiintei sale-sa se sinucida,sa se arunce in apele nelinistite ale marii si sa uite,are atata nevoie de uitare de sine... Cufundata intr-o agonie dureroasa,se trezi in fata casei si se aseza pe o lespede,privind chenarul luminat al ferestrei,dincolo de care doua suflete mici o asteptau sa le aduca hrana,bucurii si dragoste,dragoste de mama.O doare ca nu le poate oferi mai mult,o doare ca viata ei isi pune amprenta pe aceste fiinte plapande ,care depind de ea.Nu,e imposibil,nu poate trai fara ei,nu poate,trebuie sa lupte,trebuie sa traiasca pentru ei,e singura cale.Intelege instantaneu ca are pentru ce trai, pentru cine trai,copiii ei sunt singura punte intre ea si viata,dar una solida,nepieritoare.