Amintirile spiritului

Toate usile se inchid,existenta devine de un dramatism cutremurator.Incotro te indrepti cand dau navala durerile in viata ta,cand clipele devin ace ce se-nfig in trup si -l insangereaza,improscand si aerul din jur cu stropii suferintei?Cui sa ceri ajutor,cand in mijlocul multimii esti atat de singur?Cine are timp sa te auda?
Iau drumul pribegiei,pornesc la un drum despre care nu stiu nimic,asa cum nu stiu nimic nici despre ziua de maine.Imi astern patul cu lenjerie curata,ma spal,ma imbrac decent si apuc flaconul cu medicamente.Nu am nicio remuscare,nu am nicio parere de rau,ci doar o dorinta ampla de a uita totul,de a pleca in alta lume,sigur mai buna decat asta.Aici,pe pamant e iadul,asadar nu poate fi nimic mai rau,nici macar moartea.
Impart tabletele in trei gramajoare si le inghit cu nerabdare,cu teama ca m-ar putea opri cineva;dar cine?Cand suferi,singuratatea e absoluta,orice punte cu cealalta realitate e rupta.Ma intind pe pat si astept sa adorm...ultimul somn,etern si ireversibil.Stiu ca nu ma voi mai trezi niciodata,ca aici,in camera asta nu ma voi mai regasi,ca aerul sfasiat de durere ,pe care il respir,va inceta sa imi mai invadeze amintirile...
Incet,ma cuprinde o moliciune,parca ma cufund intr-o mlastina ,mi-e frig,fiori reci imi incolacesc trupul scuturat de spasme scurte de durere.Simt in creier lovituri de ciocan,amplificate de fulgere scurte si intense ,ce lumineaza niste imagini ciudate ,adapostite de intuneric.Nu-mi vad viata ca pe un film derulandu-se cu repeziciune,nu strabat niciun tunel al timpului spre rai,ci ma prabusesc lin intr-un abis presimtit.Nu am niciu sentiment,doar arar imagini disproportionate se ivesc pe ecranul  constiintei,ca apoi sa dispara brusc intr-o bezna absoluta.