Privesc retrospectiv ,usor melancolic,spre istoria spiritualitatii universale si ma intreb cat,sau daca am evoluat.Tot ce am acumulat raportez la propria persoana,la puterea mea de intelegere sau de interpretare, adaptata la principiile propriilor abordari.
Oare ca persoana,dupa ce am cunoscut titanii literaturii si ai filozofiei prin intermediul marilor opere,am devenit mai bogat?Romantismul balzacian s-a estompat sub privirea lucida a lumii lui Zola,Sartre si Camus mi-au pavoazat subconstientul cu griul existentialist,dureros de amar si real.Ati gustat desigur culoarea gri a zilelor triste,i-ati simtit probabil gustul amar.Nici n-am apucat sa ma obisnuiesc cu naucitoarea lumina la iesirea din pestera platonica si m-am izbit violent de luciditatea naucitoare a lui Nietzsche .Cautam si inca mai caut raspunsuri, inlauntrul fiintei mele se da o lupta surda ,pentru ca vreau imperativ si absolut sa ies din prapastia incertitudinii.Cine sunt,raportat la micro si macrounivers?Cine este dumnezeul lumilor stiute si nestiute?Crestinismul ne indeamna sa iubim acest demiurg si uneori chiar reusim,pentru ca doar suntem facuti "dupa chipul si asemanarea lui";e firesc sa- ne imaginam ca suntem plini de iubire ,dar de fapt ne adulam pe noi insine,ne iubim pe noi,inchipuita imagine a dumnezeirii.Nu conteaza ca de cele mai multe ori suntem caricaturi,sau mai rau,umbre ale propriilor ignorante-ne iubim neconditionat,propria persoana e totul pentru fiecare in parte,pentru ca intotdeauna ne vom iubi mai mult pe noi insine decat pe dumnezeu.Dovada?Istoria lui Isus din Nazaret si deznodamantul fatal care a demascat fata adevarata a omenirii.Nu ne-am schimbat deloc,mileniile au trecut peste noi si am ajuns la un maxim tehnologic,dar la un minim spiritual.
Oare ca persoana,dupa ce am cunoscut titanii literaturii si ai filozofiei prin intermediul marilor opere,am devenit mai bogat?Romantismul balzacian s-a estompat sub privirea lucida a lumii lui Zola,Sartre si Camus mi-au pavoazat subconstientul cu griul existentialist,dureros de amar si real.Ati gustat desigur culoarea gri a zilelor triste,i-ati simtit probabil gustul amar.Nici n-am apucat sa ma obisnuiesc cu naucitoarea lumina la iesirea din pestera platonica si m-am izbit violent de luciditatea naucitoare a lui Nietzsche .Cautam si inca mai caut raspunsuri, inlauntrul fiintei mele se da o lupta surda ,pentru ca vreau imperativ si absolut sa ies din prapastia incertitudinii.Cine sunt,raportat la micro si macrounivers?Cine este dumnezeul lumilor stiute si nestiute?Crestinismul ne indeamna sa iubim acest demiurg si uneori chiar reusim,pentru ca doar suntem facuti "dupa chipul si asemanarea lui";e firesc sa- ne imaginam ca suntem plini de iubire ,dar de fapt ne adulam pe noi insine,ne iubim pe noi,inchipuita imagine a dumnezeirii.Nu conteaza ca de cele mai multe ori suntem caricaturi,sau mai rau,umbre ale propriilor ignorante-ne iubim neconditionat,propria persoana e totul pentru fiecare in parte,pentru ca intotdeauna ne vom iubi mai mult pe noi insine decat pe dumnezeu.Dovada?Istoria lui Isus din Nazaret si deznodamantul fatal care a demascat fata adevarata a omenirii.Nu ne-am schimbat deloc,mileniile au trecut peste noi si am ajuns la un maxim tehnologic,dar la un minim spiritual.
Postări
