Solitudine

Am devenit,fara sa stiu,fara sa vreau
 o piatra funerara-nmarmurita
 pe plaja lumii-mpestritata si-nsorita
 strapuns de razele de bezna
 ce-n manunchiuri de ura
 din mine refractau
 
 Nu vreau sa stiu nimic,doar slefuirea
 ce m-a facut sa stralucesc zadarnic
 in intunericul vidului absolut dintre noi
 a durut,uite,am rani adanci,incrustate-n cuvinte

 dar de atunci s-a asternut tacerea uitarilor albe
 peste sarutul otravit de adevarul dintai.
 Acum astept ultimul sculptor sa-mi daltuiasca
 pe fresca dura a eului-primul cuvant inainte de tine.