marți, 4 octombrie 2011
Dincolo de aparente sta adevarul ,ascuns de rusine
Cat de mult s-ar simplifica existenta cotidiana,daca n-ar exista ignoranti!Planeta e populata, in proportie covarsitoare ,de analfabeti,semianalfabeti,prosti,refractari la orice forma manifesta de valoare umana.Din intunericul ignorantei crase se naste egoismul atroce ,animalul hamesit ce sfarteca tot ce prinde pentru a-si ostoi poftele .Aceste animalute hominoide au schimbat destinul planetar,au schilodit frumusetea rastignindu-i creatorul .Mediocritatea ne sugruma viata ,geniile ce au luminat secolele palesc in fata lacomiei haitelor de hiene ,ale caror bale gretoase si otravite,au intinat destinul umanitatii. Echilibrul armoniei universale s-a rupt din clipa-n care supraomul Isus a fost asasinat ,iar noi,urmasii lui sau ai asasinilor lui,continuam sa bem sangele celui ce a incercat sa ne lumineze mintile egocentrice,in loc sa urmam drumul sclipitor al inaltei valori umane pe care doar o intrezarim printre milenii.Ce am facut?Suntem cu totii prabusiti in abisul iadului terestru,am naufragiat lamentabil la portile paradisului presimtit dincolo de supraconstientul cosmic.Suntem prea mici,striviti de propria nimicnicie!
luni, 3 octombrie 2011
duminică, 5 iunie 2011
sâmbătă, 4 iunie 2011
Vieti paralele
Viata e complicata si imprevizibila.Privesti in urma ta si incerci uneori sa intelegi traiectoria sinusoidala pe care ai parcurs-o.Ne lasam manati de patimi in luarea unor decizii cruciale,netinand cont de ratiune,sau macar de instinct.Cel mai coplesitor fenomen este insa povara unor obsesii sau vicii,aspecte care ne determina fundamental existenta.Daca am avea rabdarea sa ne reantoarcem spre noi insine,sa ne introspectam subconstientul,am descoperi uluitoare modalitati ce ne-ar putea vindeca de obsesii si vicii,de boli ,am intelege cu usurinta unde am gresit si ce avem de facut.Puterea e-n tine,dar in faza latenta,pentru ca ai fost educat sa privesti doar spre exterior,neglijand potentialul urias al cunoasterii ancestrale.Citeste si intelege,prietene,e experienta unei femei care a reusit sa strabata timpurile cu puterea mintii,sa inteleaga unde a gresit si sa redevina la adevaratele valori ale vietii.Si nu uita:si tu poti face asta,nu uita nicio clipa!
Ploaia rece de noiembrie zgribuleste orasul scuturat de rafale de vant ,trecatorii sunt tot mai rari si grabiti sa ajunga mai repede acasa,la caldura.Nimic nu-ti da mai multa liniste decat refugiul intr-o odaie ,in care gandurile se deruleaza in tihna,sub acoperisul protector al caminului.
Ema e singura pe strada si pasii sovaitori nu stiu incotro s-o ia,parca.Nu-i vine sa ajunga acasa,acolo o asteapta copiii ,micuti si neajutorati,un sot pe care nu-l intelege si multa saracie,discordie,scandaluri,jigniri...
vineri, 20 mai 2011
joi, 19 mai 2011
20 mai 1979
O clipa universala a devenit rotunjimea implinirii vietii,la ora 5am am renascut odata cu fiul meu.La multi ani,dragoste de mai,la multi ani frumusetea mea blonda si adorata!
joi, 21 aprilie 2011
duminică, 20 martie 2011
miercuri, 9 martie 2011
joi, 3 martie 2011
icoane de lut
Nu mi-am ales eu clipa ancestrala cand ai intrat subtil la mine-n gand
nici ochii tristi sovaitori ca marea,nici sufletul petala din palma tremurand
ai dat navala-n ora vietii mele cand obosit de cautari in van
ma odihneam pe-un petic de-ntuneric,un rest ramas cu mine din ultimul troian
Din vesnicul incendiu.Furtuna de cenusa a maturat tot ce a fost in cale
De-a valma-mbratisari,saruturi,cuvinte patimase sechestrate,goale
in inclestarea mortii rugii incolaciti de stalpul infamelor soapte
sub limbi de foc ai parjolit ultimul soare si m-ai facut doar noapte
Dar am ales sa ma ucid prin tine,otrava cu un gust gretos de viata
dogoritoare de dorinte nemaiantalnite mi-ai rastignit intaia dimineata
pe-altarul cel strain si-nvesmantat in zdrente de minciuni dorite
E timpul...iata,clepsidra sparta risipeste-n valuri icoanele de lut ,spoite...
nici ochii tristi sovaitori ca marea,nici sufletul petala din palma tremurand
ai dat navala-n ora vietii mele cand obosit de cautari in van
ma odihneam pe-un petic de-ntuneric,un rest ramas cu mine din ultimul troian
Din vesnicul incendiu.Furtuna de cenusa a maturat tot ce a fost in cale
De-a valma-mbratisari,saruturi,cuvinte patimase sechestrate,goale
in inclestarea mortii rugii incolaciti de stalpul infamelor soapte
sub limbi de foc ai parjolit ultimul soare si m-ai facut doar noapte
Dar am ales sa ma ucid prin tine,otrava cu un gust gretos de viata
dogoritoare de dorinte nemaiantalnite mi-ai rastignit intaia dimineata
pe-altarul cel strain si-nvesmantat in zdrente de minciuni dorite
E timpul...iata,clepsidra sparta risipeste-n valuri icoanele de lut ,spoite...
Solitudine
Am devenit,fara sa stiu,fara sa vreau
o piatra funerara-nmarmurita
pe plaja lumii-mpestritata si-nsorita
strapuns de razele de bezna
ce-n manunchiuri de ura
din mine refractau
Nu vreau sa stiu nimic,doar slefuirea
ce m-a facut sa stralucesc zadarnic
in intunericul vidului absolut dintre noi
a durut,uite,am rani adanci,incrustate-n cuvinte
dar de atunci s-a asternut tacerea uitarilor albe
peste sarutul otravit de adevarul dintai.
Acum astept ultimul sculptor sa-mi daltuiasca
pe fresca dura a eului-primul cuvant inainte de tine.
o piatra funerara-nmarmurita
pe plaja lumii-mpestritata si-nsorita
strapuns de razele de bezna
ce-n manunchiuri de ura
din mine refractau
Nu vreau sa stiu nimic,doar slefuirea
ce m-a facut sa stralucesc zadarnic
in intunericul vidului absolut dintre noi
a durut,uite,am rani adanci,incrustate-n cuvinte
dar de atunci s-a asternut tacerea uitarilor albe
peste sarutul otravit de adevarul dintai.
Acum astept ultimul sculptor sa-mi daltuiasca
pe fresca dura a eului-primul cuvant inainte de tine.
Carpe diem
A napadit o altfel de clipa
inmarmurita in uimirea deznadejdii
inradacinate in spatele existentei vremelnice
De unde stiu eu ca tu clipo nebuna nu esti ultima mea creatie
in materie apriorica
de unde stiu eu ca tu clipo nebunatica
nu ma deturnezi spre nu stiu ce alter ego
cuibarit de spaima in palatul de nisip
ce dainuie tarmurile neamplinitelor idei
scantei brazdeaza noaptea noptilor
strafulgerand existenta universurilor paralele cu mine
Amplu imi iau portia de memento mori
unic panaceu al nasterii renasterii mele.
inmarmurita in uimirea deznadejdii
inradacinate in spatele existentei vremelnice
De unde stiu eu ca tu clipo nebuna nu esti ultima mea creatie
in materie apriorica
de unde stiu eu ca tu clipo nebunatica
nu ma deturnezi spre nu stiu ce alter ego
cuibarit de spaima in palatul de nisip
ce dainuie tarmurile neamplinitelor idei
scantei brazdeaza noaptea noptilor
strafulgerand existenta universurilor paralele cu mine
Amplu imi iau portia de memento mori
unic panaceu al nasterii renasterii mele.
Destramare
Se-ntuneca,flacara insangerata a iubirii
Se frange sub greutatea visului pierdut
undeva pe drumul prafuit de amintiri
ce au venit si vor veni
doar odata cu mine.
Trec printre ruine de dor,fumegande riduri
Ce-mi brazdeaza cerul inimii tale
cu dantelate fantasme arse de cuvintele blestem
revarsate pe suspinul ultimului sarut.
Uitand ca suntem amandoi singuri,
am bajbait a sarutare cu buze insangerate
de cuvinte-nghetate a nepasare...
Si abrupt m-ai prabusit inlauntrul abisului meu.
Se frange sub greutatea visului pierdut
undeva pe drumul prafuit de amintiri
ce au venit si vor veni
doar odata cu mine.
Trec printre ruine de dor,fumegande riduri
Ce-mi brazdeaza cerul inimii tale
cu dantelate fantasme arse de cuvintele blestem
revarsate pe suspinul ultimului sarut.
Uitand ca suntem amandoi singuri,
am bajbait a sarutare cu buze insangerate
de cuvinte-nghetate a nepasare...
Si abrupt m-ai prabusit inlauntrul abisului meu.
duminică, 23 ianuarie 2011
vineri, 14 ianuarie 2011
EMINESCU
Te-am intalnit cand anii mei brazdau vazduhul a-nflorire
Si te-am iubit din primul vers sculptat in vis de nemurire.
Te-am tot purtat in ochii plansi,scaldand povara ta sublima
Caci ne -nconvoaie-acelasi dor,aceesi clipa vesnica ne-anima.
Luceafar sfant,inmarmurit in nopti din mituri ancestrale
Rasari tacut si trist pe bolta dintre timpuri pieritoare
Dar intre noi sunt mii si mii de ani si ani lumina
Cat te iubesc,dar nu te pot ajunge,sunt doar o biata catalina...
Si te-am iubit din primul vers sculptat in vis de nemurire.
Te-am tot purtat in ochii plansi,scaldand povara ta sublima
Caci ne -nconvoaie-acelasi dor,aceesi clipa vesnica ne-anima.
Luceafar sfant,inmarmurit in nopti din mituri ancestrale
Rasari tacut si trist pe bolta dintre timpuri pieritoare
Dar intre noi sunt mii si mii de ani si ani lumina
Cat te iubesc,dar nu te pot ajunge,sunt doar o biata catalina...
vineri, 7 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
Postări populare
-
Î n timp ce Cora se prabu ş ea î n neant, natura, indiferent ă la orice suferin ţă , îş i urma cursul firesc, prim ă vara triu...
-
Clipa mea de literatura: Citate de Friedrich Nietzsche
-
Cat de mult s-ar simplifica existenta cotidiana,daca n-ar exista ignoranti!Planeta e populata, in proportie covarsitoare ,de analfabeti,sem...
-
<!--/Start async trafic.ro/--> <script type="text/javascript" id="trfc_trafic_script"> //<
